Nu credeam c-o să ajung aici. La ură. Eu chiar nu am urât pe nimeni până acum. Una e să nu-ţi placă cineva/ceva, alta e să urăşti. Nu urăsc piesele care nu intră în aria mea de preferinţe. Nu urăsc manelele, nici muzica aia comercială, pusă pe scos profit. Mă irită, nu pot să ascult aşa ceva, dar pentru alţii e o plăcere. Şi nu voi putea eu să o elimin din lumea asta. Nu o urăsc, o ignor. O elimin doar din viaţa mea. E bună pentru alţii dacă nu pentru mine. Nu urăsc nici cocalarii şi piţipoancele care sunt la tot pasul. Mă dezgustă, sunt o ruşine pentru specia umană, dar atât timp cât eu nu le dau voie-n viaţa mea, să fie sănătoşi/sănătoase. Nu o fac intenţionat, atât îi ajută pe ei creieraşul. Unii sunt chiar mai sufletişti decât ăştia care se pretind mari intelectuali. Nu urăsc politicienii, oricât ar jefui ei ţara asta. Sunt împotriva lor pentru binele ţării, dar nu urăsc pe nimeni personal. Şi lista poate continua. Nu uram nimic şi pe nimeni. Dar cred că m-am trezit, în şfârsit, la realitate. It’s never too late.
În schimb, urăsc persoanele care fac rău nu ca să le fie lor bine sau să obţină ei avantaje, ci doar ca să-i vadă pe ceilalţi suferind. Îi urăsc pe cei care fac promisiuni şi te lasă să-ţi faci iluzii, pentru ca apoi să te oprească subit din zbor şi te lasă să crezi că nu vei mai putea zbura niciodată. Urăsc persoanele care nu-şi văd de viaţa lor şi simt nevoia s-o controloze pe-a altuia. Sau să-şi bată joc. Îi urăsc pe cei care încearcă să-şi schimbe caracterul în funcţie de persoana cu care interacţioneză şi vor neapărat să facă impresie bună. Îi urăsc pe cei care îţi spulberă visele. Sunt ale mele. Dacă eşuez, îmi asum consecinţele. Nu e nevoie să-mi tai tu elanul. Îi urăsc pe cei care nu sunt în stare să-şi păstreze propriile principii şi se lasă prea uşor influenţaţi de anturaj. Am ajuns să urăsc persoanele care îşi amână sentimentele, gândurile, opiniile, impresiile pentru a doua zi. Şi aici mă urăsc şi pe mine. Urăsc persoanele care mint intenţionat. Îi urăsc pe cei care urlă în stânga şi-n dreapta că sunt de partea ta, dar, când nici nu te-aştepţi, îţi dau lovitura fatală, năprasnică.
Îi apreciez pe cei care îţi spun de la început "Nu mă interesează ce faci, nici ce vei face".
Şi iată cum, de la o vârstă, pe lângă vise, iubire, frumos, indiferenţă, basm (etc.), intervine un alt sentiment, care îmi pare rău că există.
Nu ştiu cum am aterizat pe Terra şi ce caut pe-aici. Dar mi-e ruşine că sunt om. Aş fi vrut să fi fost orice altceva decât om. Credem că suntem stăpânii Universului, dar nu putem fi propriii noştri stăpâni. Ne atacăm continuu unii pe alţii, ne detestăm, de-abia dacă mai putem trăi toţi la un loc.
Mi-aş lua căţelul şi chitara şi aş pleca pe Marte. Sau „On the dark side of the moon” !
Dar muzica încă rămâne doctorul meu. Şi parcă acum sunt chiar pe Lună.
http://www.youtube.com/watch?v=xTysF1E4Ft0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu